Preşedintele preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România - AMR, alături de alţi primari de municipii, a participat, vineri, la o întâlnire, la Guvern, cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a discuta de subvențiile pentru căldură, dar și de banii de asistență socială, pentru bursele și pentru transportul elevilor.
„Am avut o intalnire pragmatica, eficienta si scurta. Legea bugetului de stat va fi aprobată în acest an, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru administraţiile locale, pentru că şi noi vom putea să adoptăm cât mai repede cu putinţă bugetele locale. La 45 de zile de la adoptarea Legii bugetului de stat noi trebuie să punem pe masa Consiliului Local proiectul de buget. Deci, o adoptare în timp a bugetului de stat ne ajută şi pe noi să avem proiecte noi de investiţii în anul 2022”, a anunțat Emil Boc, președintele AMR, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă de la Palatul Victoria, alături de alți primari de municipii.
Despre problema subvenţiei la energie termică în orașele din țară, Emil Boc a confirmat că a fost abordată în discuţiile cu premierul și ceilalți miniștri.
„Am discutat această temă, s-a primit o parte din resurse, se vor primi şi pe parcursul anului viitor. Ne-am dus punctual cu această temă. Evident că aici cererile sunt, încă, foarte mari. Sperăm că pe parcursul anului 2022, aşa cum s-a făcut la sfârşitul anului 2021. O parte din sumele pe care noi le-am solicitat să fie compensate anul viitor.
Primăria Cluj-Napoca, de exemplu, noi nu am avut datorii, am plătit din banii noștri. Am primit 20% din necesarul de subvenție doar de partea nului ce tine de 2021, pentru 2022 nu am primit nimic, vom vedea anul viitor ", a declarat Boc.
Primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat și că s-a convenit asupra rezolvării de către Guvern, în anul 2022, a unor domenii scadente, precum cuantumul burselor şcolare, transportul elevilor şi costurile asistenţei sociale.
„Am rezolvat parte din domeniile scadente, precum problema cuantumului burselor şcolare, de a fi acoperit cuantumul minim stabilit prin lege de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Educaţiei.
În privința transportului elevilor, problemă rămasă nerezolvată din anul 2021, în 2022 vor fi alocate fonduri prin Ministerul Finanţelor ca să se acopere condiția legată de transport ”, a mai spus Emil Boc.
Primarul Cluj-Napoca, președintele AMR, a mai anunțat că s-a obținut sprijinul Guvernului pentru modificarea legii în Parlament în privința acreditării creșelor de stat.
„Creșele de stat să fie acreditate prin efectul legii si sa nu mai fie nevoie de un proces separat, astfel ca Guvernul sa sustina amendamentele AMR”, a precizat Emil Boc.
„Am discutat și de cotele ce revin autoritatilor administratiei publice locale. Am convenit ca ele să fie mentinute la nivelul de anul trecut, pentru a avea o predicitibilitate a utilizarii acestora”, a mai spus Emil Boc.
La întrebarea legată de suma totală pe care o vor primi municipiile în 2022, Emil Boc a răspuns jurnaliștilor că „este o sumă totală formată din sume sectoriale: burse, plus asistenţă socială de care nu am menţionat, iarăşi un lucru pe care am reuşit să-l obţinem. La fel ca anul trecut, 90% din costurile asistenţei sociale să fie suportat de la bugetul de stat".