Guvernul oferă două variante: fie să impună în spațiile interioare regula cunoscută drept 2G (în germană „geimpft oder genesen” sau acces pentru persoane trecute prin boala sau vaccinate cu schema completă) cu purtarea obligatorie a măștii, fie să închidă anumite unități, relatează HotNews, care citează AFP.
Închiderea restaurantelor, telemunca obligatorie sau chiar reintroducerea învățământului la distanță în universități sunt măsurile preconizate, care amintesc, de altfel, de primele luni ale pandemiei de coronavirus din această țară din Centrul Europei.
În prezent, rata de vaccinare este în jur de 66% în Elveția, o rată relativ scăzută în comparație cu țările din Europa de Vest, țara alpină confruntăându-se, ca și altele, cu cel de-al 5-lea val de Covid-19, lucru confirmat și de autoritățile cu atribuții în domeniu.
"Suntem într-o fază extrem de critică a pandemiei. Sunt în creștere cazurile dar și spitalizările. În urmă cu o lună situația era total diferită, dar din păcate există o situație de incertitudine, așa că trebuie să ne adaptăm. Nu credeam că la jumătatea lunii decembrie ne vom confrunta cu o asemenea presiune", a declarat ministrul Sănătății, Alain Berset, într-o conferință de presă, pentru a justifica măsurile planificate.
Din informațiile de până în prezent, nicio măsură restrictivă nu se va lua înainte de data de 14 decembrie, perioadă acordată cantoanelor pentru a-și exprima pozițiile.