Tudor este elev în clasa a x-a la Liceul greco-catolic “Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, iar marți, pe 16 octombrie, a fost scos de la ore de directorul instituției pentru că poartă păr lung.
Tânărul spune că nu se va tunde. "Eu părul n-am să-l tai, nu mă tund pentru nimic în lume. Nu e o ambiție, e doar o chestiune de alegere. Nu sunt nespălat, sunt decent, mă îmbrac decent, mă spăl, nu sunt un paria al societății sau al școlii”.
"Nu suntem în comunism. Știu de la părinții mei cum a fost și nu vreau. Sunt liber să aleg. Eu știu că trăim în democrație. Iar școala e școală publică, nu privată", a spus tânărul pentru actualdecluj.ro