Zeci de elevi, veniți tocmai de la Constanța, au protestat în fața Ministerului Educației. Sunt nemulțumiți de modificarea criteriilor de acordare a burselor și spun că odată cu această nouă prevedere, peste 700 de mii de școlari își vor pierde bursele.
"Asociatiile de elevi au protestat cu privire la bursele scolare. Suntem total nemultumiti de deciziile luate din pix, fara consultare. Concluziile au fost deficitare", susține o elevă.
"Demisia, demisa!", au scandat elevii în fața sediului Ministerului Educației.
Dacă nu vor ajunge la un consens, elevii spun că vor ataca în instanță ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit.
De partea cealaltă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că în momentul de față, pe noile reguli, bursă de merit primește unu din patru elevi din țară. Asta înseamnă că, față de anul trecut, numărul elevilor care iau burse de merit a scăzut cu 185 de mii. În România, copiii cu rezultate bune și medii de peste 9.50 încasează lunar o bursă în valoare de 200 de lei.