Patru elevi au primit câte 50 de lei amendă, unul a fost sancţionat cu 100 de lei, iar altul a primit doar un avertisment, informează Realitatea TV. Directorul instituţiei de învăţământ este convins că a luat o decizie bună, chiar dacă nu va mai fi atât de popular printre elevi de acum înainte.
"Nu pot să mă gândesc la faptul că elevii care vor fi prinşi fumând se vor supăra pe mine. Eu îmi asum asta ca şi conducător al instituţiei. În curtea şcolii, în septembrie fumau sute de elevi în acelasi timp! Nu am putut să las lucrurile aşa", a declarat Daniel Mălăele, directorul Colegiului Tehnic Media din Bucureşti.
Despre cele întâmplate a aflat şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al instituţiei a anunţat că tinerii vor fi sancţionaţi disciplinar.
Potrivit legii anti-fumat, este interzis să-ţi aprinzi ţigara în incinta şcolii, adică inclusiv în curte. Dacă la noi elevii trebuie să se ascundă prin tufişuri, cei din Franţa au primit din februarie permisiunea de a fuma în curtea şcolii. Autorităţile franceze consideră că în acest fel îi protejează pe tineri de eventuale atacuri teroriste.