Un tânăr de 24 de ani, pompier în cadrul ISU Maramureş de aproximativ 8 luni, circula la volanul unui autoturism. La un moment dat, a surprins şi a accidentat o minoră de 8 ani. Fetiţa ieşea de la şcoală şi se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.
La faţa locului au intervenit echipaje ale poliţiei şi un echipaj SMURD de la Şomcuta Mare. Minora a fost preluată şi transportată la Spitalul de Urgenţă, unde a rămas internată, scrie vasiledale.ro.
Tânărul, din Mireşu Mare, aflat în timpul liber, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând zero. Surpriza a venit din partea testării cu drugtest. Acesta a indicat pozitiv la consum de canabis.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
La nivelul ISU Maramureș a fost declanșată o anchetă internă.