Andrei Turtoi, câştigător al consursului NASA Ames Space Settlement Design Contest din 2014, a ales să posteze un mesaj pe Facebook despre sistemul de învăţământ din România, în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de un sistem bolnav, care în loc să îl ajute, mai mult îi face rău.
Profesorii săi nu au privit însă cu ochi buni mesajul tânărului şi au decis să îl apostrofeze, obligându-l să şteargă ce a scris şi să posteze mesajul ”Să postez aşa ceva a fost o greşeală”. Asemenea practici aveau loc şi în regimul comunist atunci când cineva avea obiecţii la adresa sistemului.
Va prezentăm mai jos textul integral al elevului apostrofat de profesori:
„Sistemul educaţional din România.
Cum să nu îl iubeşti?!
După ce termini gimnaziul, te duci cu forţe proaspete la abatorul mental şi spiritual, căruia i se mai spune şi liceu. Totul pentru o diplomă de hârtie, cu poza ta spânzurată pe ea, pentru care înveţi din rupte 4 ani întregi, te trezeşti în fiecare dimineaţă cu spaimă şi scârbă, gândindu-te ce orori te mai aşteaptă în acea zi.
Dar, de parcă nu ar fi de ajuns, mai trebuie să înveţi materii nefolositoare, să le memorezi aşa cum ţi se dictează, pentru că mai apoi să stai înţepenit 3 ore într-o bancă de un metru pătrat şi să tutui toate prostiile pe care le-ai reţinut, pentru că termenul învăţat este impropriu.
But wait, there’s more. Toate astea le faci, cum am mai spus, pentru o coală A4 care atestă că, într-adevăr, ai fost distrus mental, fizic şi psihic în ultimii 4 ani cu brio. După cum ştim mare parte dintre noi, este perioada simulărilor, şi în viaţa mea nu m-am simţit mai indignat şi mai jignit decât astăzi, când mai aveam puţin şi ieşeam din clasă, pentru că în urmă eforturilor susţinute de a revizui materia predată în ultimii 3 ani, pe lângă temele zilnice, am fost anunţaţi într-un mod foarte plăcut că ne-am descurcat execrabil, că nu suntem buni de nimic, ce mai, încă un pic şi ne zicea că degeaba mai încercam să trecem anul şi să intrăm în bac, pentru că oricum nu vom reuşi să-l absolvim. Dar deja deviez de la subiect…"
Citeşte mai mult pe businessmagazin.ro