Potrivit Realitatea Plus, este vorba despre o cercetare penală in rem.
Mai exact, DNA depus o plângere la DIICOT, dar este o anchetă care nu a stabilit un responsabil, deci nimeni nu a fost pus sub învinuire.
În decembrie 2020, la ședința de judecată în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, Udrea a cerut ca ședința să fie declarată nepublică, motivând că vrea să îi arate judecătorului documente ”strict secrete”. Documentele respective ar fi avut legătură cu o cerere anterioară a fostului ministru de a formula o adresă către SRI pentru a da relații despre cei trei denunțători ai ei. Solicitarea a fost respinsă la momentul respectiv de Curtea de Apel București.
La următorul termen, Udrea i-a adus judecătorului plicul cu documente, însă instanța le-a refuzat din cauza caracterului secret și a restituit plicul inculpatei.
DNA a considerat însă că Udrea ar trebui să răspundă pentru divulgarea de secrete de stat și a depus o plângere la DIICOT.
Avocatul său a confirmat că a fost audiată în acest caz, dar a precizat că, din punctul său de vedere, dosarul nu va avea o finalitate pentru că nu se poate proba caracterul nepublic al documentelor respective.
Plicul cu informațiile secrete a fost găsit în curtea locuinței clientei sale.