Anunţul a fost făcut de unul dintre avocaţii Elenei Udrea, Marius Striblea, care a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost admisă parţial propunerea anchetatorilor în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzaţia de spălare de bani.
Judecătorul ICCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA faţă de Udrea în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv şi cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzaţia privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzaţie formulată de procurori după instituirea controlului judiciar, scrie Mediafax.
Marius Striblea a mai spus că, în opinia sa ca avocat, nu este normal ca toţi cei vizaţi în dosar care au făcut denunţuri împotriva Elenei Udrea să fie în libertate, în vreme ce persoanele care au refuzat să o denunţe pe clienta sa să fie arestate. El a mai arătat că există în acest moment persoane care sunt vizate în cazul Microsoft, dar care nu au fost "luate la întrebări" de procurori. Avocatul Marius Striblea a precizat de altfel că va contesta decizia, iar judecarea contestaţiei ar putea avea loc luni.
Elena Udrea a fost adusă, miercuri, din arest la instanţa supremă, unde s-a judecat cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, în dosarul Microsoft, la intrarea în sediul ICCJ aceasta repetând gestul de a duce degetul arătător pe nas, pe care l-a făcut şi în plenul Camerei Deputaţilor.
Reamintim că procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, după ce aceasta a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată. Udrea a fost reținută pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea); trafic de influență (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influență (fapte în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro); și spălare de bani.
Elena Udrea a repetat gestul misterios făcut în Parlament la intrarea la ÎCCJ
Elena Udrea avea cătuşe la mâini când a fost scoasă din maşină, iar înainte de a intra în sediul ICCJ a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut şi luni, în plenul Camerei Deputaţilor, când se discutau cererile DNA de avizare a urmăririi, reţinerii şi arestării deputatului PMP.
"Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»", preciza Elena Udrea. Procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţă de reţinere pentru deputatul PMP Elena Udrea, după ce a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată.
DNA: Elena Udrea a presat, Sandu a împărțit mita cu Cocoș și PDL. În referat apare şi numele lui Boc
Din referatul procurorilor reiese că o parte din mita din Dosarul Microsoft a fost folosită și pentru beneficii electorale în favoarea PDL.
DNA: Ziua de naștere a Elenei Udrea, plătită din șpăgi de Tudor Breazu. Plus excursii
Tudor Breazu ar fi intermediat primirea unei mite de aproximativ 300.000 de lei de către Elena Udrea, din care ar fi plătit pentru organizarea zilei ei de naştere la Predeal, dar şi excursii pentru ea şi Ana Maria Topoliceanu, potrivit DNA.
Procurorii DNA arată, în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, în dosarul Gala Bute, obţinut de MEDIAFAX, că firmele care executau lucrări finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea depindeau de "bunăvoinţa" persoanelor cu funcţii de conducere din instituţie pentru a evita intrarea în incapacitate de plată din cauza întârzierii decontărilor.
În acest context, în perioada 2010 - 2011, Tudor Breazu le-a ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.
După ce Compania Naţională de Investiţii făcea plăţile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10 la sută din suma încasată către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta - Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive, se mai arată în documentul citat.