Elena Băsescu a divorțat după patru ani de la nuntă, timp în care au făcut doi copii. Elena şi soţul ei, Bogdan Ionescu, zis „Syda", au divorţat.
Fiica fostului preşedinte şi Syda au divorţat la notar, după patru ani de la nuntă. Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au separat pe cale amiabilă, fără scandal şi au decis să aibă custodie comună, fără restricții, asupra celor doi copii pe care îi au împreună.
Cât despre avere, spun surse apropiate familiei Băsescu, Elena şi Bogdan au decis să nu facă partaj şi să lase casa în care au locuit împreună, până acum, celor doi moştenitori. Se pare că fiica fostului preşedinte şi cei mici vor continua să locuiască în „casa conjugală", iar Bogdan Ionescu s-a mutat, deja, într-un apartament.
Dovadă că soţii Ionescu-Băsescu s-au înţeles pe deplin asupra condiţiilor privind separarea stă şi faptul că EBA nu ar fi cerut pensie alimentară de la cel care i-a fost soţ timp de patru ani.
Potrivit aceloraşi surse apropiate celor doi, cea care a iniţiat actele de divorţ este Elena Băsescu și, mai mult, Syda ar fi acceptat notarul propus de ea – sora ei, Ioana Băsescu.