”Această acţiune a avut loc ca urmare a adresei transmise de C.M. Termoenergetica Bucureşti către ELCEN, prin care se solicită oprirea CET Progresu începând cu data de 20.04.2023, în continuarea procedurilor iniţiate de CMTEB de oprire progresivă a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii din Bucureşti şi a transferului sistemului de termoficare la regimul de funcţionare de vară”, anunţă, joi, ELCEN, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că energia termică necesară pentru alimentarea consumatorilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Bucureşti este asigurată din CET Bucureşti Sud şi CET Bucureşti Vest.
În consecinţă, CET-urile ELCEN funcţionează în prezent în schema ”de vară”: două CET-uri în funcţiune, două CET-uri oprite în rezervă care sunt disponibile să livreze în orice moment energie electrică şi termică.
”Reamintim că necesarul de energie termică la nivelul Municipiului Bucureşti este foarte scăzut în cadrul regimului de funcţionare „de vară” a sistemului de termoficare, în aceste condiţii nefiind justificată din punct de vedere tehnic funcţionarea tuturor celor 4 CET-uri.
Subliniem că alimentarea cu apă caldă a consumatorilor din Bucureşti nu este afectată pe perioada în care CET-urile funcţionează în schema de vară. CET-urile aflate în funcţiune acoperă necesarul de agent termic la nivelul întregului oraş”, a mai transmis compania.
Potrivit sursei citate, configuraţia inelară a reţelei de termoficare permite funcţionarea interconectată a CET-urilor şi, în consecinţă, o repartiţie optimă a sarcinii între CET-uri.