Gruparea Stat Islamic a difuzat sâmbătă o fotografie a ceea ce a declarat că sunt cei patru atacatori care se află în spatele atacului armat în care au murit, vineri, cel puţin 133 de persoane într-o sală de concerte din apropierea Moscovei, relatează Reuters.
"Atacul are loc în contextul unui război furibund între Statul Islamic şi ţările care luptă împotriva islamului", declară, pe Telegram, agenţia de ştiri Amaq a grupului militant.
Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac, dar există indicii că Rusia urmăreşte de fapt să facă o legătură cu Ucraina, în ciuda negărilor categorice din partea oficialilor ucraineni că Kievul nu are nicio legătură cu acest atac.
Autorităţile ruse au declarat sâmbătă că au arestat 11 persoane, inclusiv patru suspecţi în legătură cu atacul.
EXPERŢII CRED CĂ E MÂNA STATULUI ISLAMIC
Revendicarea de către Statul Islamic a responsabilităţii pentru masacrul de la concert pare a fi plauzibilă şi se potriveşte cu un model de atacuri anterioare ale militanţilor islamişti, au declarat sâmbătă analişti de securitate.
Unul dintre cei mai importanţi experţi a declarat, totuşi, că este neobişnuit şi surprinzător faptul că atacatorii au gândit şi executat un plan de evadare în loc să îşi continue ravagiile până la momentul în care ei înşişi să fie împuşcaţi.
Statul Islamic, cunoscut şi sub numele de SI sau ISIS, a emis comunicate în care revendică responsabilitatea pentru atacul de vineri seara.
Rusia nu a spus cine crede că se află în spatele atacului în masă, dar a declarat - fără a furniza dovezi - că autorii au avut contacte în Ucraina. Moscova a declarat că atacatorii au fugit cu o maşină şi au fost capturaţi câteva ore mai târziu în apropierea graniţei cu Ucraina.
UN ELEMENT ATIPIC
Adam Dolnik, un expert ceh în securitate care a studiat atacurile islamiste din trecut din India, Kenya, Rusia şi din alte părţi, a declarat că revendicarea Statului Islamic pare credibilă, deşi "acest lucru nu îi va împiedica pe ruşi să profite de acest lucru pentru agenda lor de politică externă faţă de Ucraina şi Occident". Dolnik a declarat într-un interviu telefonic că atacurile comise de atacatori înarmaţi au avut un modus operandi tipic în ultimii ani pentru SI şi al-Qaida.
El a precizat că Statul Islamic are un palmares de atacuri anterioare împotriva Rusiei, inclusiv atentatul cu bombă asupra unui zbor din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh către Sankt Petersburg, în 2015, şi un atac din 2022 asupra ambasadei ruse din Kabul. La începutul acestei luni, FSB a declarat că a dejucat un atac asupra unei sinagogi din Moscova comis de ISIS-K, o filială a grupului.
"Dacă punem cap la cap toate aceste lucruri, atunci cred că este complet imaginabil că acesta ar fi un atac al Stat Islamic", a spus el.
Singurul element neobişnuit a fost faptul că autorii au reuşit să fugă, a spus Dolnik - spre deosebire de atacurile tipice ale militanţilor islamişti, în care autorii intră pregătiţi să moară, aşteptându-se să fie împuşcaţi la final de forţele de securitate.
Executarea atacului şi fuga autorilor a arătat un grad ridicat de planificare şi coordonare, a spus Dolnik. "Dacă au fost suficient de coordonaţi pentru a reuşi să fugă cu toţii împreună, deodată, asta pentru mine spune povestea unui atac foarte bine planificat şi a unei coordonări puternice între atacatorii individuali", a relevat expertul.
FIXAŢIE PE RUSIA
Yassin Musharbash, jurnalist german şi specialist în securitate, a declarat că limbajul, conţinutul şi canalele de comunicare care au fost folosite pentru revendicarea responsabilităţii arată că este vorba cu siguranţă de Statul Islamic. Într-o postare pe X, el a spus că acest lucru nu înseamnă că este adevărat din punct de vedere faptic că grupul a comis atacul, dar că acest lucru este plauzibil.
În trecut, se ştie că grupurile militante aveau obiceiul de a revendica atacuri comise de alţii, dacă acestea se potrivesc cu ţintele lor preferate şi cu obiectivele lor de propagandă.
Stat Islamic are o motivaţie puternică pentru a lovi Rusia, care a intervenit împotriva sa în războiul civil din Siria în 2015 când ruşii au fost de partea preşedintelui Bashar al-Assad.
"ISIS-K a făcut o fixaţie asupra Rusiei în ultimii doi ani, criticându-l frecvent pe Putin în propaganda sa", a declarat Colin Clarke de la Soufan Center, un grup de cercetare cu sediul la New York.
Michael Kugelman, de la Wilson Center, cu sediul la Washington, a declarat că ISIS-K "vede Rusia ca fiind complice la activităţi care îi oprimă în mod regulat pe musulmani".
Peter Neumann, un alt specialist german în securitate, a declarat că revendicarea responsabilităţii, modul de operare, presupusa implicare a unor bărbaţi înarmaţi musulmani din fosta Asie Centrală sovietică şi faptul că Statele Unite au avertizat cu privire la un atac "extremist" iminent în Rusia, toate acestea atată spre Stat Islamic. "Concluzie: Nu a fost Putin, nu a fost Ucraina. A fost ISIS!", a postat el pe X.
CINE ESTE ISIS-K
Statul Islamic Khorasan (ISIS-K), numit după un termen vechi pentru regiunea care includea părţi din Iran, Turkmenistan şi Afganistan, a apărut în estul Afganistanului la sfârşitul anului 2014 şi şi-a făcut rapid o reputaţie de brutalitate extremă.
Una dintre cele mai active filiale regionale ale grupării militante Stat Islamic, ISIS-K şi-a văzut numărul de membri în scădere după un vârf de activitate în jurul anului 2018. Talibanii şi forţele americane i-au provocat pierderi grele.
Dar Statele Unite consideră grupul ca fiind o ameninţare continuă. Generalul Michael Kurilla, şeful Comandamentului Central al SUA, a declarat în luna martie a anului trecut, în Congres, că ISIS-K şi-a dezvoltat rapid capacitatea de a desfăşura "operaţiuni externe" în Europa şi Asia. El a prezis că ISIS-K va fi capabil să atace interesele americane şi occidentale în afara Afganistanului "în doar şase luni şi fără niciun avertisment sau aproape niciun avertisment".
Totuşi, atacurile în interiorul SUA sunt mai puţin probabile, a spus el.
Statele Unite au declarat că abilitatea lor de a culege informaţii despre grupările extremiste din Afganistan, cum ar fi ISIS-K, a fost redusă de la retragerea trupelor americane din ţară, în 2021. Armata americană poate vedea "contururile generale" ale unui atac iminent, dar nu are detaliile specifice pe care le avea anterior.
CE ATACURI A COMIS GRUPUL?
ISIS-K are un istoric de atacuri, inclusiv împotriva moscheilor, în interiorul şi în afara Afganistanului.
La începutul acestui an, SUA au interceptat comunicări care confirmă că grupul a comis două atentate simultane în Iran, în urma cărora au murit aproape 100 de persoane.
În septembrie 2022, militanţii ISIS-K au revendicat responsabilitatea pentru un atentat sinucigaş mortal cu bombă la ambasada Rusiei din Kabul.
Grupara a fost, de asemenea, responsabilă pentru un atac asupra aeroportului internaţional din Kabul în 2021, care a ucis 13 soldaţi americani şi zeci de civili în timpul evacuării haotice a SUA din ţară.
Potrivit unui raport al ONU din ianuarie, eforturile talibanilor de a învinge gruparea au dus la o scădere a numărului de atacuri pe teritoriul Afganistanului. Cu toate acestea, atentatele cu bombă nu au încetat.
Joi, Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru un atentat sinucigaş cu bombă în faţa unei bănci din oraşul afgan Kandahar, care a ucis cel puţin trei persoane şi a rănit 12, a anunţat poliţia locală.
Deşi atacul comis vineri de ISIS-K în Rusia a fost o escaladare dramatică, experţii spun că grupul s-a opus preşedintelui rus Vladimir Putin în ultimii ani. Grupul numără printre membri şi o serie de militanţi din Asia Centrală care au propriile nemulţumiri faţă de Moscova.