Direcția Națională Anticorupție susține că, în perioada 2013 — 2014, Vasile Popa a constrâns o persoană să îi remită o sumă de bani, prin amenințarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune, în cazul în care nu i-ar remite suma de 7.700 lei, reprezentând diferența de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior, scrie AGERPRES.
Pentru aceasta, Vasile Popa a uzat de calitatea sa de prim procuror, precum și de relațiile pe care le are cu instituții de control de pe raza județului, iar firma persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale.
În perioada 2011 — septembrie 2013, Vasile Popa a primit de la un denunțător foloase necuvenite, constând în principal în plata periodică (de circa 2 — 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 și 1.500 euro.
De asemenea, denunțătorul i-a construit și amenajat lui Vasile Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp și i-a asigurat și alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum și alte servicii de care a beneficiat magistratul. Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care Vasile Popa le-a primit de la denunțător este de circa 50.000 euro.
În schimb, Vasile Popa urma să protejeze activitatea infracțională a denunțătorului și să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 303/2004 privind statutul magistraților, Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească și propriile reglementări interne, constând în conducerea și coordonarea directă a activității de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.