Acesta va fi prezentat Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Totodată, în același dosar, procurorii au mai dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Zsolt Jozsef Tamasi, director al Liceului Teologic Romano-Catolic, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.
Potrivit ordonanțelor întocmite de oamenii legii, la data de 29 iulie 2014, Consiliul local al municipiului Tîrgu Mureş, printr-o hotărâre, a dispus:
- aprobarea alocării sumei de 1.500.000 lei, pentru întreţinerea şi renovarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional Unirea sub condiţia propunerii de înfiinţare a liceului cu profil teologic romano – catolic.
De menţionat că imobilul în care funcţionează Liceul Unirea fusese retrocedat în anul 2004 Arhiepiscopiei Romano Catolice Alba Iulia, deoarece imobilul a aparţinut cultelor religioase.
Hotărârea Consiliului local al municipiului Tîrgu Mureş a fost prezentată Inspectoratului Școlar Județean (I.S.J.) Mureș, în şedinţa Consiliului de administraţie din data de 19 august 2014, când Ştefan Someşan, a subliniat că:
- Ministerul Educaţiei Naţionale a fost informat cu privire la conţinutul Hotărârii Consiliului Local Tîrgu Mureş;
- Ministrul Educaţiei Naţionale a dat aprobare pentru înfiinţarea unei unităţi de învăţământ liceal;
În contextul celor prezentate de către Ştefan Someşan, Consiliul de administraţie al I.S.J. Mureş a votat în unanimitate acordarea Avizului conform pentru înfiinţarea Liceului Teoretic Romano – Catolic.
În realitate, Ministerul Educaţiei Naţionale nu dăduse curs, sub nicio formă, solicitării de înființare a acelei unități de învățământ, dar cu toate acestea, la data de 12 septembrie 2014, Ştefan Someşan, în calitate de inspector şcolar general al Inspectoratul Școlar Județean Mureș, cu încălcarea prevederilor legale, a emis o decizie prin care a dispus ca:
- începând cu anul şcolar 2014-2015, să se înfiinţeze o nouă unitate de învăţământ, cu personalitate juridică, respectiv, Liceul Teologic Romano-Catolic,
- drepturile şi obligaţiile privind autorizarea de funcţionare provizorie/ acreditarea, personalul angajat, respectiv, didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, se transferă parţial unităţii de învăţământ de stat cu personalitate juridică, respectiv la Liceul Teologic Romano–Catolic.
În aceeași zi, inculpatul a emis o altă decizie prin care începând cu data de 15 septembrie 2014, l-a numit în funcția de director al Liceului Teoretic Romano-Catolic pe Zsolt-Jozsef Tamasi.
În continuare, la data de 16 septembrie 2014, Consiliul Local al municipiului Tîrgu Mureş a emis o hotărâre din care rezulta că înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic va intra în vigoare sub condiţia prezentării din partea I.S.J. Mureş a actului de înfiinţare a acestuia.
Deoarece prevederile Consiliului Local Tîrgu Mureș nu puteau fi respectate, Ştefan Someşan, a revenit asupra celor două decizii şi, la data de 27 noiembrie 2014, a emis o alta prin care a amânat termenul prevăzut pentru înfiinţarea Liceului Romano - Catolic, precum și numirea directorului acestui liceu.
Ulterior, la data de 26 ianuarie 2015, ISJ Tîrgu Mureș a transmis Primăriei avizul conform privind reţeaua şcolară pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Tîrgu Mureş, pentru anul şcolar 2015-2016, emis de Ştefan Someşan în care, la poziţia 3 din tabel, a fost cuprins Liceul Teologic Romano-Catolic.
Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş nu trebuia să acorde Avizul conform pentru Liceul Teologic Romano-Catolic, în condiţiile în care nu s-au făcut precizări referitoare la modul de înfiinţare a acestuia, la numărul de elevi, la profilul şi la structura unităţii de învăţământ nou înfiinţată prin divizare.
În acest context, la data de 31 august 2015, Ştefan Someşan deşi, potrivit normelor legale, nu deţine prerogative care să vizeze înfiinţarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar şi nici prerogative pe linia autorizării provizorii de funcţionare ori acreditării unor astfel de unităţi de învăţământ a dispus:
- înfiinţarea Liceului Teologic Romano–Catolic,
- transferarea unor clase de la Colegiul Naţional „Unirea” la acest nou liceu,
- transferarea autorizării de funcţionare provizorie/acreditarea acordate de M.E.N.C.S. către unitatea şcolară nou înfiinţată.
Astfel, inculpații Ştefan Someşan și Zsolt – Jozsef Tamasi, în calitățile menționate mai sus, pentru anii şcolari 2015 - 2016 şi respectiv 2016 - 2017, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au permis și permit în continuare cu bună știință funcţionarea Liceului Teologic Romano–Catolic Tîrgu Mureş, cunoscând că această unitate de învăţământ nu a fost autorizată.
Astfel, inculpaţii, au vătămat interesele legitime ale unităţilor şcolare şi ale celor 328 elevi, care, în tot anul şcolar 2015 - 2016, au funcţionat în cele 12 clase, fără a exista vreo autorizare provizorie de funcţionare sau acreditare, aşa încât, cursurile şcolare pe care le-au urmat nu erau recunoscute.
De altfel, constatând nerespectarea prevederilor legale în materie de înfiinţare a unei noi unităţi de învăţământ în judeţul Mureş, Instituţia Prefectului judeţului Mureş a atacat în instanţă, în contencios administrativ Hotărârea consiliului local nr. 271 din 16 septembrie 2014, ce prevedea înființarea acestei noi unități.
La data de 13 martie 2015, (dosar nr. 3955/102/2014) Tribunalul Mureş a dispus anularea Hotărârii sus menţionate, această măsură fiind menţinută şi de Curtea de Apel Tîrgu Mureş la data de 3 februarie 2016.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.