Șeful FBI le-a recomandat tuturor să acopere camerele web astfel încât să nu mai fie spionați de hackerii care reușesc foarte ușor să intre în calculatoarele personale, scrie The Independent.com.
Cei care lasă webcamerele deschise se expun unor riscuri de securitate majore, a declarat directorul FBI James Comey. Șeful FBI a explicat că în toate birourile instituției camerele web sunt acoperite cu o bandă specială.
“Sunt unele lucruri sensibile pe care toți trebuie să le facă și ăsta este unul dintre ele”, a spus Comey referitor la acoperirea camerelor web. “Dacă intri în orice birou guvernamental vezi că toate acele mici camere video sunt acoperite. Așa ar trebui să facă și oamenii acasă. Altfel cineva străin îți poate intra în casă fără să știi”, a spus șeful FBI.