Efectele retragerii trupelor NATO din Afganistan: mii de civili UCIȘI sau răniți - RECORD

Afganistan
Afganistan

ONU a prezentat, luni, un bilanț sumbru al violențelor din Afganistan, care s-au intensificat după anunțul privind retragerea trupelor americane și ale NATO din această țară. În doar două luni, respectiv în mai și iunie, aproape 2.400 de civili au fost ucişi sau răniţi în urma conflictului între insurgenţii talibani şi forţele de securitate. Este un număr record de când au început să fie efectuate înregistrările, în 2009.