Conform celui de-al treilea raport OIM privind efectele pandemiei pe piaţa muncii, aproximativ 232 de companii de comerţ en gros şi cu amănuntul, 111 milioane din sectorul de prelucrare, 51 de milioane din cel hotelier şi 42 de milioane din alte domenii, precum cel imobiliar, se află "într-un pericol serios".
"Milioane de companii din întreaga lume se află aproape de colaps, le lipsesc economiile şi accesul la credite. Acestea sunt adevăratele feţe ale pieţei muncii şi, dacă nu sunt ajutate acum, pur şi simplu vor dispărea", a precizat, într-un comunicat de presă, directorul general al OIM, Guy Ryder.
Instituţia insistă ca măsurile care se iau în diferite ţări pentru reactivarea economiei să se bazeze pe un nivel ridicat de creare de locuri de muncă şi să fie sprijinite "cu politici şi instituţii de muncă mai puternice şi cu sisteme de protecţie socială mai ample şi să fie alocate mai multe resurse".
Pe de altă parte, OIM recomandă o mai mare coordonare la nivel internaţional în ceea ce priveşte pachetele de măsuri de stimulare, cu scopul ca "recuperarea să fie efectivă şi sustenabilă".
În raportul său, OIM estimează că în al doilea trimestru, din cauza izolării sociale şi a altor măsuri pentru frânarea răspândirii pandemiei, se vor pierde 10,5% din orele de muncă la nivel mondial, echivalentul a 305 milioane de locuri de muncă pentru normă întreagă (la începutul acestei luni estimarea era de 195 milioane).
Pe regiuni, organizaţia estimează că America va fi cea mai prejudiciată, cu o pierdere de 12,4% a orelor de muncă, urmată de Europa, cu 11,8%, în timp ce în rest se va depăşi nivelul de 9%.
Criza a avut un impact negativ special în economia informală, unde lucrează peste jumătate din angajaţii din lume (două miliarde din 3,3 miliarde la nivel global), şi, de aceea, OIM preconizează că 1,3 miliarde dintre aceşti salariaţi "se află în pericol iminent de a-şi pierde sursele de venit".
În prima lună de măsuri de izolare socială în contextul pandemiei, OIM estimează că aceşti lucrători (fără contracte de muncă) au pierdut, la nivel mondial, cam 60% din venituri, procent care a fost chiar mai mare în Africa şi America (81%) şi în Europa şi Asia Centrală (70%).
Organizaţia Internaţională a Muncii mai informează că, în ultimele două săptămâni, procentul angajaţilor ale căror ţări au decis "paralizarea" multor activităţi din cauza pandemiei a scăzut de la 81% la 68%, o diminuare determinată în principal de relaxarea măsurilor contra COVID-19 în China, mai arată sursa citată.