"CSM, dacă s-a făcut o astfel de declarație de către premier, are posibilitatea de a sesiza IJ pentru a vedea dacă prin aceste afirmații s-a adus sau nu atingere independenței sistemului judiciar", a afimat Stanciu, la sosirea la ședința plenului CSM.
Afirmația Liviei Stanciu vine în contextul în care premierul Victor Ponta a susținut, luni, că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulțumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul "Referendumul", decizie a Justiției pe care social-democrații o consideră "nedreaptă".
"Este (tensiune în PSD — n.r.), bineînțeles că este, pentru că noi am guvernat și guvernăm și la nivel central, guvernăm și la nivel local. După chestia asta absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea, că am făcut referendum, de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toți. Ați văzut ce pățesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu știu ce. Vă dați seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau și arestate acum. Au dat și ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci și PNL a fost cu noi la suspendare. Toți am fost, mă rog, toți cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulțumire, pentru că e o nedreptate care ni se face", a declarat Ponta, luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate.