În primele 9 luni din 2017, Produsul intern brut a crescut (față de perioada similară de anul trecut) cu 7,0%, pe seria brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier, a transmis marți Institutul National de Statistică.
In trimestrul III 2017, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 2,6%.
Seria ajustata sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculata ca urmare a includerii estimarilor pentru trimestrul III 2017, fiind revizuita fata de varianta publicata in 10 octombrie 2017.
Cifrele extrem de mari ale creșterii seamănă izbitor cu cele din anii 2008-2009, când România a făcut saltul direct de la o creștere de peste 8 procente la o scădere a PIB-ului de peste 7% și a intrat în recesiune, pe fondul crizei economice.
În primul semestru din 2008, creşterea economică era de aproape 9%. Nimic nu anunţa un dezastru câteva luni mai târziu. Dar dezastrul s-a produs, iar în 2009 ţara noastră intra oficial în recesiune. Scăderea economică a fost în acel an de peste 7 procente.
În ciuda declarațiilor oficiale ale guvernării PSD-ALDE, analiștii economici au atras atenția în repetate rânduri că avem o creștere economică pe baze fragile, susținută excesiv de consum și în detrimentul investițiilor.