Echinocţiu de toamnă 2018 reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic. Din acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 22 decembrie.
Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pașim în toamna astronomică.
În 2018, echinocțiul de toamnă are loc pe 23 septembrie, la ora 04:54.
Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.
ECHINOCTIU DE TOAMNA 2018. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.
În emisfera sudică a Pământului, data de 23 septembrie marchează începutul primaverii.
La latitudinile tarii noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont.
Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
Echinocţiu de toamnă 2018. Când are loc Echinocţiul de toamnă
2018 - 23 septembrie 04:54
2019 - 23 septembrie 10:50
2020 - 22 septembrie 16:30
ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2018. Când se schimbă ora?
Un alt fenomen important ce ne aşteaptă în curând va fi trecerea la ora de iarnă. Mai este însă o lună până la acest eveniment, deşi multă lume are impresia că modificarea orei coincide cu echinocţiul de tomană. Mai exact, ora se schimbă pe 28 octombrie, adică în ultimul weekend din luna octombrie.
În tradiţiile tuturor popoarelor, echinocţiul de toamnă este legat de încheierea muncilor agricole, de sărbătorirea recoltelor.
Echinocţiul de toamnă este un punct de cotitură pentru natură, când se iau ultimele recolte şi se sădesc seminţe pentru toamnă. Păsările se retrag în ţările călduroase, iar celelalte animale îşi fac provizii şi se pregătesc pentru frig. Tradiţia spune că florile se plâng una către alta pentru a se usca. De începutul anotimpului mai rece sunt legate câteva superstiţii. Acum se face primul must, din struguri călcaţi în coşarcă. Se bat nucii, se adună merele şi gutuile. Tradiţia spune că ultimele fructe din pomi se lasă pentru Mama Natură. Tradiţia spune că e o perioadă de introspecţie, în care ne facem planuri şi ne regenerăm, precum natura. În mitologia greacă, toamna începea când se întorcea zeiţa Persefona împreună cu soţul ei, Hades, în lumea subpământeană. Noul sezon te face să pui în balanţă eșecurile şi reuşitele din lunile din urmă.
Echinocțiu de toamnă 2018. Obiceiuri și tradiții
Se spune că în calendarul popular se păstrează în perioada echinoțiului de toamnă amintirea celebrării unui străvechi început de an. „Părinții Bisericii creștine au suprapus aici, peste moartea și renașterea Zeiței Muma de origine neolitică, sărbătorile Adormirii (morții) și Nașterii Fecioarei Maria”, explică profesorul Ion Ghinoiu.
Obiceiuri importante sunt concentrate în jurul zilei Crucii. La biserică se duc buchete de flori cu care se împodobesc crucea. Se spune că florile și frunzele sunt bune de leac, vindecă durerile de cap și de dinți, iar cu crenguțele de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri.
De asemenea, la biserică se duc și prune, care după ce sunt sfințite se pot păstra timp îndelungat și vindecă „de bube”.
Tradiția spune că florile se plâng una alteia în perioada aceasta pentru a se usca.