Ecaterina Andronescu anunță că Ministerul Educației va regândi subiectele de la Bacalaureatul viitor și a vorbit despre subiecte grilă la următoarele examene, informează Edupedu.ro.
Într-o conferință de presă, Andronescu a declarat că nu exclude transformarea în școli profesionale a liceelor cu rate scăzute de promovare la Bacalaureat. De asemenea, ministrul a anunțat că "este pregătită noua lege a educației, care va avea 3 legi: legea învățământului preuniversitar, legea învățământului universitar și statutul cadrului didactic".
"O s-o spunem dezbaterii, pentru ca în toamnă să o supunem spre Parlament în dezbatere", a continuat Andronescu.
Analiza numărului de contestații depuse la Bacalaureat a arătat că există un număr de lucrări cu note modificate la contestații "excesiv de mare, ceea ce este un mare semnal de alarmă pentru noi. Un semnal de alarmă care impune automat și măsuri pentru a remedia această situație", a declarat Andronescu.
"În ce constă măsurile: să regândim examenele, din punct de vedere al itemilor obiectivi [procentul de subiecte sub formă de teste grilă la Bacalaureat – n.red.], și din punct de vedere al formării celor care evaluează. Diferențele sunt inacceptabile", a anunțat ministrul Educației.