Rezultatele controalele făcute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în 2014 şi în acest an la metrou arată că la nivelul vestibulelor cât şi la nivelul peroanelor, au fost identificate diverse puncte de comercializare reprezentate de dozatoare, ATM-uri bancare, dispuse în spaţiile accesibile publicului care, de asemenea, afectează condiţiile de acces, evacuare şi intervenţie, prin diminuarea spaţiilor liber accesibile şi prin riscul de incendiu asociat al acestora".
Metrorex a notificat deja un comerciant căruia îi spune că nu îşi mai poate continua activitatea.
Coincidenţă sau nu, automatele de mâncare din staţia de metrou de la Universitate, una dintre cele mai aglomerate din Capitală, sunt deja goale.
Oamenii nu vor, însă, ca aparatele să fie scoase.
Totuşi, specialiştii atrag atenţia că aparatele pot reprezenta o problemă dacă nu sunt amplasate cum trebuie.
Metrorex va căuta acum alte spaţii care pot fi folosite şi le va scoate la licitaţie. Contactat de Realitatea TV, directorul interimar al companiei, Marin Aldea, nu a dorit să ofere mai multe informaţii.