Un bărbat care obişnuia să-şi atragă victimele - copii inocenţi - în capcane de neimaginat a fost prins datorită instinctelor unei mame. Femeia, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, relaţionase conturile de socializare ale fiului său cu conturile sale personale de e-mail. Totul, pentru protecţia copilului.
"Dacă primeşte un mesaj sau o cerere de prietenie, văd totul", spune aceasta.
Deşi nu au fost cazuri care s-o alarmeze, într-o zi, femeia a văzut o notificare pe care fiul său o primise de la un anume Lance Kyer, un bărbat de 30 de ani din Indianapolis. Văzând ce-i scrie fiului său, femeia a decis să se dea drept acesta şi să-i răspundă bărbatului.
"El a spus că are 30 de ani, iar eu i-am spus ca am 10. Mi-a spus că nu-l deranjează, apoi m-a întrebat unde locuiesc. 'Ai vrea să ne întâlnim, din când în când? Am putea să ne uităm la filme si să facem prostii, dacă vrei...', a continuat bărbatul", povesteşte aceasta.
Şi nu s-a oprit aici. În scurt timp, acesta a început să-i trimită poze în care era dezbrăcat.
"Îi spunea fiului meu că-l iubeşte deşi nici nu-l cunoştea. Vroia să întreţină relaţii sexuale cu el deşi ştia că are doar 10 ani. Apoi i-a spus că vrea să vorbească pe Skype. Vroia să-l vadă dezbrăcat", povesteşte mama. Apoi adaugă: "Dacă nu interveneam, fiul meu nu mai era..."
După ce a anunţat Poliţia, oamenii legii au organizat un flagrant în parcarea unei benzinării şi l-au arestat pe Kyer. Ulterior, bărbatul a recunoscut că fiul ei nu era singurul minor cu care purtase discuţii cu tentă sexuală.
"Aveţi mare grijă de copiii voştri! Fiţi la curent cu tot ceea ce fac", a transmis femeia părinţilor din întreaga lume, după ce coşmarul s-a încheiat.