Cu doar doi ani în urmă, Mihaela era un copil cu zeci de planuri. A urmat școala de asistente medicale și abia aștepta să-și găsească un loc de muncă. Un accident dramatic produs în propria bucătărie i-a spulberat însă dorințele. Acum, tot ce vrea tânăra de doar 23 de ani este să arate din nou ca înainte.
„Făceam de mâncareș dintr-o dată am luat foc la aragaz. Mi s-a aprins părul, fața, la gât, la mâini și am fost operată. Îmi doresc să mă fac bine deoarece am avut accidentul acum doi ani și după ce o să mă fac bine o să ajut pacienții”, mărturisește Mihaela Gvinda.
Are nevoie de 12 intervenții ce ar costa în jur de 5.000 de euro.
Familia tinerei nu își permite însă tratamentul. Și tatăl, dar și mama Mihaelei au salarii minime din care abia își permit să plătească întreținerea, alimentele și medicamentele necesare.
„Este un copil bun, cuminte, o avut probleme de mică, nu a putut merge de mică ani de zile.
Până la 7 ani o duceam în brațe, nu a putut să vorbească. Tot timpul voia la biserică, nu era o zi să nu audă clopotul și să nu vrea la biserică. Nu știu, dintr-o dată a început să scrie și să meargă.
Eu sper fața să i-o refacă, să aibă și ea un salariu, un ban al ei. Eu am salariu de 1400 și al sotului 700 de lei, atât avem noi în casa”, spune mama tinerei.
Cei care vor să o ajute pe tânăra de 23 de ani pot suna la numărul asociației umanitare care se ocupă de caz: 0744.526.036.