Incident în timpul intervenţiei poliţiştilor şi jandarmilor într-o zonă locuită de romi din comuna ieşeană Ciurea. Două adolescente, una de 12, alta de 15 ani, au fost rănite cu gloanţe de cauciuc trase de oamenii legii. Poliţiştii spun că au fost nevoiţi să folosească armele, pentru că erau atacaţi cu pietre şi cărămizi de un grup de femei care încercau astfel să-i apere pe 4 infractori care se sustrageau executării pedepsei cu închisoarea.
La câteva ore de la incidente, zeci de romi au mers la Poliţia din Iaşi ca să se plângă de modul în care au fost trataţi de forţele de ordine. Poliţiştii spun însă că au folosit armele pentru a se apăra.
"În momentul intervenţiei, forţele de ordine au fost agresate. S-a impus executarea unui foc de avertisment, în plan verical, moment în care un glonţ de cauciuc a ricoşat şi a produs rănirea a două minore", a declarat Virginia Pralea, purtător de cuvânt IPJ Iaşi.
Una dintre fete, în vârstă de 12 ani a ajuns la spital cu diagnosticul plagă împuşcată, iar alta de 15 ani cu zgârieturi la braţul stâng.
"Nu au pus probleme deosebite, au fost internate la secţia Chirurgie Ortopedie pentru tratamentul de specialitate", a explicat Tamara Solange Roşu, medic şef Spitalul de Copii Iaşi.
În urma descinderii în localitatea Ciurea, cei patru infractori căutaţi de poliţie au fost arestaţi.