''Duşmanul (rus) continuă să sufere mari pierderi şi a început să folosească instalaţii medicale civile suplimentare pentru a-i caza pe invadatorii ruşi răniţi'', anunță Statul Major ucrainean într-un comunicat, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, ocupanţii ruși au înfiinţat spitale de campanie care îi tratează pe militarii răniți în spaţiul a două maternităţi din Luhansk. Acest lucru a făcut ca femeile "să poată naşte doar în Centrul Perinatal din Regiunea Lugansk, deoarece inamicul foloseşte două maternităţi pentru a trata ruşii răniţi din oraş".
În plus, aceştia denunţă că "Centrul perinatal amintit duce lipsă acută de paturi, pe lângă faptul că prezintă riscuri şi condiţii nefavorabile pentru naştere".
Două maternități din regiunea Luhansk, transformate de ruși în spitale de campanie. Kievul face acuzații grave
