Ce semnale indică apropierea divorţului:
1.Dispreţul
Specialiştii în relaţii de cuplu, printre care şi Mike McNulty, membru al Institutului Gottman, susţin că dispreţul manifestat faţă de propriul partener este devastator.
De fapt, dispreţul reprezintă un prejudiciu adus relaţiei conjugale, deoarece implică, adesea, dezgustul faţă de celălalt, gândirea negativă. În orice cuplu, iritarea, supărarea, contrazicerile pe diverse teme se resimt.
Specifice dispreţului sunt "microexpresiile faciale": rotirea ochilor atunci când partenerul vorbeşte sau ridicarea buzei superioare, pentru a-şi sublinia zâmbetul sarcastic. Pe înţelesul tuturor, astfel de semne trădează o atitudine generală, de dezgust faţă de partener precum şi un sentiment de superioritate.
Persoanele care se îndreaptă cu paşi repezi spre divorţ încep să devină foarte nervoase şi intră sub semnul "celor patru Cavaleri ai Apocalipsei", ca modele negative: critica, dispreţul, refuzul confruntării şi atitudinea de apărare.
2.Indiferenţă afectivă, la fel de periculoasă
Considerată că fiind comportament negativ, indiferenţa afectivă/emoţională atrage "galoparea" ritmului cardiac şi senzaţia de noduri în stomac. Motive serioase ce pot împiedica comunicarea, creându-se astfel dezechilibrul unei relaţii.
Sursa: secretele.com