Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, ridicarea imunităţii fostului ministru Valerian Vreme, decizia finală urmând să fie luată de plenul Camerei, notează Mediafax.
În Comisia juridică, 17 deputaţi au votat ”pentru” ridicarea imunităţii lui Valerian Vreme, un vot a fost ”împotrivă”, două voturi au fost anulate, iar un deputat s-a abţinut.
Raportul Comisiei juridice va fi trimis Biroului Permanent, care va sesiza plenul.
Vreme a declarat, marţi, după ce a fost audiat de către deputaţii din Comisia juridică în legătură cu cererea de începere a urmăririi penale în cazul său, că acuzaţia procurorilor DNA este de abuz în serviciu şi se referă doar la HG 460, care, însă, nu a fost semnată de el.
”Acuzaţia este de abuz în serviciu şi se referă doar la HG 460, care nu a fost semnată de mine, e semnată undeva în 2009. Eu am semnat doar actul subsecvent care are absolut toate avizele şi toate analizele de specialitate”, a precizat Vreme.
Surse din comisie au precizat, pentru MEDIAFAX, că plenul s-ar putea reuni peste o săptămână, respectiv marţea viitoare, pentru a se pronunţa prin vot asupra raportului Comisiei.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că, după ce primeşte raportul Comisiei juridice în privinţa începerii urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme în dosarul Microsoft, va convoca de îndată plenul, adăugând că va fi uşor, deoarece este sesiune parlamentară.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis în 1 octombrie să trimită la Comisia juridică solicitarea Ministerului Justiţie cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme în dosarul Microsoft, aceasta având termen 10 zile pentru întocmirea raportului.