Marian Manole prezintă astfel argumentele pentru care el nu acceptă varianta oficială, conform căreia sora lui... s-a sinucis. Multe dintre informații și declarații sunt reluarea unor articole publicate de presă înaintea oricărui verdict oficial, imediat după moartea Mădălinei, pe 14 iulie 2010.
„De ce nu cred că Mădălina Manole s-ar fi sinucis:
Versiunea oferită asupra morţii Mădălinei Manole, are mai multe găuri decât o roată de şvaiţer. Să le luăm la rând, privind la cele raportate nouă de cotidianul România Liberă:
„Mădălina Manole a fost găsită miercuri dimineaţă fără suflare, în locuinţa familiei din Otopeni. Incidentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 6:30 chiar de soţul solistei, Mircea Petru. Din primele informaţii artista s-ar fi sinucis înghiţind mai multe pastile.
Artista a fost găsită de ambulanţă într-o baltă de sânge cu capul spart, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. Ambulanţa a fost anunţata la ora 5.37 pentru o femeie pe numele de Mădălina Petru, de către soţul cântăreţei, Mircea Petru, care a spus că artistei i s-a făcut rău.
Cea mai apropiată ambulanţă a ajuns la ora 6.01 şi a găsit-o în stop cardiorespirator, fiindu-i făcută o manevră de resuscitare. Apoi a fost chemat medicul
, care a ajuns în trei minute. Mădălina Manole a fost găsită lângă baie, într-o baltă de sânge, cu capul spart, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Lângă ea a fost găsit un bidon cu o substanţă chimică, pe hol mirosind puternic a această substanţă.
Din start ni se cere să credem versiunea sinuciderii, pe când când încă necropsia nici nu a avut loc şi nici ancheta oficială a Poliţiei şi a Procuraturii, nu s-a încheiat:
„Primele cercetări indică fără dubii că artista s-a sinucis, unul dintre elemente care confirmă această ipoteză este şi mesajul pe care cântăreaţa l-a lăsat miercuri, în jurul orei 2.00, soţului sau pe telefonul acestuia, în care spunea că „nu se mai simte frumoasă”, afirmă sursele citate.”
Este acesta un motiv valid de sinucidere pentru o mamă cu copil mic pe care neîndoielnic îl iubea ca pe ochii din cap, sau doar un praf în ochii noştri, menit să ne convingă că Mădălina s-ar fi sinucis ? Doar o femeie extrem de superficială şi-ar pune capăt zilelor pentru un astfel de motiv, ori Mădălina, ca una care şi-a abandonat cariera muzicală pentru viaţa de familie şi care în 1997 înfiinţase Asociaţia Culturală cu caracter cultural şi umanitar ce îi poartă numele, nu pare să fi fost o astfel de femeie. Mult mai degraba ea ne apare ca o mamă şi soţie responsabilă, implicată în societate, plină de empatie faţă de problemele altora. O astfel de femeie nu-şi lasă soţul, părinţii şi copilul abandonaţi şi în lacrimi dintr-un gest nesăbuit.
Sunt foarte curios care vor fi concluziile anchetei oficiale, dar este bine de ţinut în minte că un cocktail de medicamente, sau o sticlă cu otravă pot fi cu uşurinţă introduse forţat într-o femeie, mai ales într-una lovită la cap, după ce diferite istorioare ajutătoare au fost construite în jurul ei, pentru a obţine rezultatul scontat. S-a vehiculat deja că ea ar fi încercat în prealabil să se sinucuda cu un amestec de ibuprofen şi paracetamol. Nu e nevoie să vrei să te sinucizi pentru a te intoxica cu ibuprofen, un drog extrem de hepato-toxic, cu care e foarte uşor să te intoxici, mai ales în combinaţie cu o altă pilulă banală, ca şi paracetamolul. Sunt documentate cazurile celor care-au murit luând doar ibuprofen pentru a-şi alina durerile. Ficatul le cedase, desi nu imediat, ci in timp. Ibuprofenul e o alegere rea pentru sinucigasi, deoarece distruge ficatul incet si nu omoara imediat. E foarte posibil ca şi Mădălina să fi supra-dozat în mod neintenţionat, mai ales că ambele droguri sunt analgezice: simţindu-se încă rău după unul, e cât se poate de plauzibil ca ea să fi încercat să suplimenteze cu un al doilea, pentru a ajunge mai apoi la spital ca urmare a supradozei de substanţe toxice. Hopa şi povestea tentativei de suicid!