Acțiunea a fost formulată de cel de-al doilea inculpat din dosar, Ștefan Dunca, condamnat de Tribunalul Mureș la trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), scrie Agerpres.
Apelul a fost declarat împotriva hotărârii Tribunalului Mureș din luna decembrie 2015, prin care Daniela Burdeți a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (17 acte materiale), cu interzicerea unor drepturi, s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, pe parcursul căruia aceasta a fost obligată la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității în cadrul Primăriei Târgu Mureș, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare și s-a confiscat suma de 10.850 lei.
De asemenea, Ștefan Dunca a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), cu interzicerea unor drepturi, care, pe parcursul termenului de supraveghere, este obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Corunca, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. De la acesta Tribunalul Mureș a dispus confiscarea sumei de 7.950 lei.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Târgu Mureș au trimis-o în judecată, în luna mai a anului trecut, pe Daniela Burdeți, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Mureș pentru luare de mită în formă continuată (17 acte materiale) și pe Ștefan Dunca, administratorul unei societăți comerciale care avea ca obiect de activitate întocmirea documentației necesare pentru obținerea autorizației de mediu, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale).
Din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA reiese că în perioada august — decembrie 2014 Daniela Burdeți, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Mureș, a creat, cu ajutorul lui Ștefan Dunca, 'un mecanism menit să le asigure foloase necuvenite, constând în dobândirea în mod injust a unor sume de bani'.
'Concret, inculpata Burdeți Daniela identifica agenții economici care desfășurau activități fără a deține autorizație de mediu și care, în mod legal, ar fi trebuit să fie sancționați contravențional și față de care se impuneau măsuri privind încetarea activității poluatoare. Ca urmare a contactării acestor reprezentanți ai agenților economici, Burdeți Daniela le pretindea ca, în schimbul neexercitării atribuțiilor de serviciu, respectiv în schimbul neaplicării sancțiunilor prevăzute de lege, să îi plătească inculpatului Dunca Ștefan, un onorariu cuprins între 1.000 — 1.500 de lei, pentru întocmirea documentației necesare înlăturării neregulilor constatate. Astfel, în perioada august — decembrie 2014, Burdeți Daniela a pretins de la reprezentanții unor agenți economici, ca aceștia să plătească inculpatului Dunca Ștefan, sume de bani cuprinse între 1.000 — 1.500 lei, în schimbul neexercitării atribuțiilor de serviciu referitoare la aplicarea unor sancțiuni pentru neregulile constatate. Din banii primiți de acesta, jumătate îi reveneau inculpatei Burdeți Daniela', se arată în rechizitoriu.