Dosarul lui Ioan Neculaie, care este acuzat de două infracțiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, aflate în concurs real, a ajuns vineri, în jurul orei 15,30 la Tribunalul Brașov, unde judecătorii urmează să se pronunțe în cursul serii asupra măsurii arestării preventive formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, scrie Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în acest dosar au fost audiate în cursul zilei de joi, patru persoane, două dintre acestea, Ioan Neculaie și Păunescu Florin Stelian fiind reținute.
Ioan Neculaie va fi prezentant în cursul zilei de vineri în fața judecătorilor pentru aprobarea cererii de arestare preventivă înaintată de procurori.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, "din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în perioada martie 2013-mai 2015, în calitate de acționar majoritar la S.C ICIM.S.A Brașov și S.C Fotbal Club Brașov S.A, s-a asociat cu inculpatul Păunescu Stelian Florin (director economic în cadrul grupurilor de firme PRESCON S.A și ROMAN S.A și președinte al Consiliului de Administrație al S.C ICIM S.A Brașov și SC Fotbal Club S.A Brașov) și suspecta Slăvilă Corina Eugenia (jurist în cadrul grupului de firme controlate de Neculaie Ioan) cu scopul de a ajuta S.C Fotbal Club S.A Brașov să stabilească în mod fraudulos un TVA deductibil în cuantum de 6.969.266,88 lei, prin înregistrarea în contabilitatea S.C Fotbal Club S.A Brașov a unei operațiuni nereale, respectiv a achiziției la data de 24.01.2014 de către aceasta din urmă societate a unei presupuse investiții de la S.C ICIM S.A Brașov constând într-o bază sportivă situată în municipiul Brașov".
Valoarea pretinsei investiții atestată de înscrisurile înregistrate în contabilitatea S.C Fotbal Club S.A Brașov a fost stabilită la suma de 36.007.878, 88de lei (din care 6.969.266,88 de lei TVA), deși în realitate S.C Fotbal Club S.A Brașov nu a dobândit niciun drept concret și niciun bun în urma respectivei tranzacții, această tranzacție neavând valoare economică. În urma înregistrării acestor înscrisuri în evidențele S.C Fotbal Club S.A Brașov, această societate a compensat până în luna februarie 2015 suma de 6.969.266,88 lei, reprezentând TVA deductibil aferent pretinsei investiții rezultată din documente ce atestă operațiuni nereale, mai arată procurorii.