Preşedintele Donald Trump va semna mai multe ordine executive, miercuri, prin care va impune interdicţii temporare pentru majoritatea refugiaţilor din Siria şi din alte şase state din Orientul Mijlociu sau din Africa, potrvit unor experţi citaţi de Reuters.
De asemenea, ordinul va suspenda eliberarea vizelor pentru cetăţenii unor state precum Siria, Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen, au mai declarat experţii, care au cerut să-şi păstreze anonimatul.
Joi seară, Donald Trump a postat pe o reţea de socializare următorul mesaj: " Este o ZI MARE cu privire la securitatea naţională, mâine. Printre multe alte lucruri, vom construi un zid", informează Reuters.
Măsurile cu privire la securitatea frontierelor vor include construirea unui zid la graniţa Mexicului, dar şi alte acţiuni menite să reducă numărul imigranţilor care locuiesc în Statele Unite ale Americii, potrivit Mediafax.