Donald Trump este sigur că va concura la alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an împotriva vicepreședintei Kamala Harris, pe care o numește „patetică și rea”. Trump a făcut aceste afirmații în timp ce se relaxa pe un teren de golf, iar totul a fost filmat și postat pe o rețea de socializare.
„Este un tip atât de slab. Biden tocmai a renunțat, știi, renunță la cursă... L-am scos. Și asta înseamnă că o avem pe Kamala. Cred că va fi mai bună... este atât de rea, este atât de patetică. V-o puteți imagina... interacționând cu Putin, cu președintele Chinei, care este un om fioros, un tip dur... Tocmai au anunțat că Biden probabil renunță”, a spus Trump.
Joe Biden îl contrazice, însă, pe Donald Trump și spune că rămâne în competiția pentru Casa Albă. Totodată, actualul președinte al Statelor Unite respinge apelurile de a se retrage care, potrivit presei, se înmulțesc exponențial după dezbaterea dezastruoasă dintre cei doi de săptămâna trecută.