"Avem multe conversaţii bune cu Coreea de Nord, lucrurile merg bine! Între timp, nu au mai fost lansate rachete şi nu au mai avut loc teste nucleare de opt luni. Întreaga Asie este entuziasmată. Doar partidul din opoziţie, care include ştirile false, are nemulţumiri. Dacă nu eram eu, acum am fi în război cu Coreea de Nord!", a afirmat Donald Trump marţi pe Twitter.
Donald Trump şi Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, au anunţat, cu ocazia întrevederii istorice din Singapore, angajamentul denuclearizării Peninsulei Coreea, Washingtonul semnalând intenţia oferirii unor garanţii de securitate Phenianului. Până de curând, cele două părţi se ameninţau reciproc cu distrugerea. "Preşedintele Trump s-a angajat să ofere garanţii de securitate Coreei de Nord, iar liderul nord-coreean Kim Jong-Un a reiterat angajamentul ferm de a realiza denuclearizarea Peninsulei Coreea", se arată în comunicatul comun difuzat după întrevedere.