Cota de popularitate a lui Donald Trump înregistrează un minim istoric, dar președintele american păstrează, totuși, susținerea bazei republicane în cazul unui conflict cu aleșii partidului în Congres, arată două sondaje date publicității miercuri, scrie AFP.
Potrivit unui studiu al Universității Quinnipiac, după patru săptămâni la putere, numai 38% dintre alegători consideră că Donald Trump acționează bine, față de 55% care îi dezaprobă acțiunile.
Aceste valori sunt nemaiîntâlnite pentru începutul unui mandat prezidențial.
Mai grav pentru Casa Albă, 63% dintre alegători afirmă că omul de afaceri newyorkez nu este destul de ponderat, iar 55% nu îl consideră cinstit.
Pentru orice om politic tradițional, asemenea cifre ar fi absolut catastrofale și i-ar determina pe aliații lui să ia distanță.
Mulți la Washington se gândesc deja la legislativele din 2018, care vor fi un adevărat test pentru aleșii republicani în post. Alegerile de la jumătatea mandatului sunt adeseori considerate ca un fel de referendum asupra acțiunilor președintelui, iar democrații visează de pe acum să obțină 24 de mandate și controlul Camerei Reprezentanților. Un asemenea scenariu ar fi o lovitură serioasă pentru agenda politică a lui Donald Trump.
Congresmenii republicani sunt astfel prinși în capcană între un președinte impopular și dezaprobarea publicului larg. Dacă se opun președintelui, nu sunt la adăpost de vreun mesaj distrugător pe Twitter al omului de afaceri și, mai rău, ar putea vedea un candidat "trumpist" încercând să le blocheze calea la viitoarele alegeri.
În acest sens, un alt sondaj publicat miercuri, realizat de Pew Research Center, arată că alegătorii republicani sunt în continuare dispuși să îl susțină pe Donald Trump în cazul uni conflict cu aleșii partidului în Congres.
"Peste jumătate dintre republicani și cei care se declară apropiați partidului (52%) afirmă că, dacă Donald Trump și liderii republicani ai Congresului sunt în dezacord asupra unui subiect, ar fi mai înclinați să aibă încredere în Donald Trump", a subliniat Pew Center.
În schimb, "aproape o treime (34%) spun că ar avea încredere în liderii republicani în cazul unui dezacord cu președintele", potrivit aceluiași sondaj citat de Agerpres.