Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri pot fi vizitate în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 9,00 şi 18,00.
Parcul Regal poate fi vizitat doar cu înscriere prealabilă.
"Vă rugăm să verificaţi telefonic sau prin e-mail ziua şi ora la care a fost programată vizita dumneavoastră în parc, pentru a evita dezamăgirea de a nu putea intra în parc, la sosire. Vizitarea parcului se face în grup, o dată pe oră, în prezenţa unui ghid, iar numărul vizitatorilor dintr-un grup este limitat. De asemenea, vă rugăm să urmăriţi în fiecare lună site-ul oficial Săvârşin Regal. Programul de vizitare poate suferi modificări de la o lună la alta", precizează Casa Regală în comunicatul de presă.
Clădirile din Satul regal sunt Muzeul Regal al Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, din aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, şi ele în clădirea lor din 1940, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri, potrivit https://savarsinregal.ro/.