Pianista Valentina Popovciuc s-a născut la 20 septembrie 1959 în Republica Moldova şi a absolvit în anul 1982 Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chişinău, secţia muzicologie, după care şi-a început activitatea de profesor de teoria muzicii şi pian şi cea de maestru corepetitor.
Pasiunea pentru pian a determinat-o să urmeze apoi cursurile Facultăţii de interpretare muzicală, începând din 1988, în cadrul Academiei de Muzică „Gavriil Muzicescu” din Chişinău, la clasa prof. Evsei Zac, succesor al şcolii ruse din Sankt Petersburg.
După absolvirea Academiei, în 1992, a continuat activitatea de profesor de pian în cadrul Liceului de Muzică din Chişinău şi de corepetitor la Teatrul Naţional de Operă şi balet din Chişinău.
Din 1998 se stabileşte la Galaţi activând ca maestru corepetitor la Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi profesor de pian şi corepetitor la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" şi Facultatea de Arte din Galaţi.
Posedând o remarcabilă uşurinţă de a descifra partituri la prima vedere, încântând ascultătorii cu tuşeul său cald şi omogen, inteligenţa şi sensibilitatea frazării şi tehnica pianistică impecabilă, Valentina Popovciuc s-a impus în viaţa muzicală naţională, colaborând cu numeroşi solişti instrumentişti cât şi de operă, în recitaluri realizate în toată ţara şi la evenimente de rang internaţional cum ar fi Festivalul "George Enescu".
Arta sa a fost frântă mult prea devreme, luni, 15 mai 2017, când, Valentina Popovciuc s-a stins după o luptă grea, cu o boală necruţătoare, scrie viata-libera.ro.