Maria Pirău, profesoară la Centrul Universitar Nord, s-a stins din viață, sâmbătă, 7 mai.
Pirău a fost profesor la Șincai, dar și Mihai Eminescu. Era fascinantă de lumea ideilor lui Socrate, Platon, Adler sau Jung.
Absolventă a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, Specializarea Psihologie-Pedagogie-Filosofie, doctor în „Științe ale educației”, Maria Pirău a fost unul dintre cei mai iubiți și apreciați dascăli din comunitatea băimăreană.
În perioada 1979-1994 a fost profesoară de filosofie la două dintre cele mai prestigioase colegii din Baia Mare (Colegiul „Gheorghe Șincai” și Colegiul „Mihai Eminescu”), după care a devenit titular al Catedrei de „Științe ale educației” din cadrul Universității de Nord, unde și-a continuat activitatea până în anul 2015.
În toți acești ani a format mii de studenți, oferindu-le repere fundamentale pentru a deveni dascăli valoroși și a îndrumat sute de profesori în activitățile de perfecționare.
Ceremonia de înmormântare va avea loc marți, 10 mai, ora 13, la Cimitirul „La nuci” din Baia Mare.