Mircea Pascu, fostul vicepreședinte și președinte al Federației Române de Fotbal între 1983 și 1990, a decedat miercuri, la ora 17:00. Acesta avea vârsta de 85 de ani.
Până luni a fost internat la spitalul Colțea, iar în ultimele 48 de ore a fost mutat la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș. Familia n-a primit informații detaliate, dar se pare că ar fi decedat de coronavirus pe seama multiplelor afecțiuni pe care le avea.
Mircea Pascu suferea de cancer de mai bine de 10 ani, mielom, dar și de diabet și era internat de 10 zile în spital. A fost cunoscut în lumea fotbalului pentru că a fost membru pe viață la FIFA și Mircea Sandu l-ar fi păcălit în 1990, când se spune că și femeia de serviciu a votat la alegerile pentru șefia FRF.