Se pare că acesta ar fi suferit un accident vascular şi a încetat din viaţă. Daniel Calu se afla în vacanţă alături de soţie şi de cei doi copii când a avut loc tragedia.
Trupul neînsufleţit al edilului se află în Grecia şi urmează să fie repatriat în România, pentru a fi înmormântat. Acesta avea doar 44 de ani.
Daniel Sorin Calu avea funcţia de viceprimar în comuna Greceşti, însă îndeplinea atribuţii de primar, după ce primarul comunei a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate.