Polițiștii au dat semnale pentru oprirea a două autoturisme la un control de rutină. Șoferii nu au oprit, ci au trecut în viteză mai departe, rupând un baraj din zonă.
Pentru a opri mașinile, au fost trase focuri de armă în aer. Două persoane - pasageri refugiați de origine afroasiatică - au fost rănite ușor. Au fost reținute 13 persoane pentru trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat. Unul dintre șoferi este în cotinuare căutat.
Conform Poliției de Frontieră, în noaptea de 27/28.08.2017, în jurul orei 03.00, la nivelul I.T.P.F. Timișoara a avut loc o acțiune privind combaterea traficului de migranți în zona de frontieră Moravița-Denta, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au organizat un filtru pe E 70, la ieșirea din localitatea Denta.
Polițiștii de frontieră din filtru au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea a două autoturisme despre care existau suspiciuni că transportau migranți din zona de frontieră către municipiul Timișoara. Șoferii acestor autoturisme nu au oprit la semnalele polițiștilor și au trecut în viteză prin baraj, punând în pericol integritatea acestora, rănind ușor un polițist și avariind totodată mai multe autoturisme ale instituției.
Pentru a reuși imobilizarea autoturismelor și a șoferilor acestora, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, inițial prin tragerea în plan vertical a două focuri de armă, apoi au țintit pneurile autoturismelor în cauză, reușind să oprească una din maşini.
”În același timp, prin ricoșeu, au fost rănite două persoane, pasageri ai autoturismelor ai căror șoferi nu au oprit la control. Cele două persoane, de origine afro-asiatică, au fost transportate de urgență la spital, pentru a li se oferi ingrijiri medicale.
În urma acțiunii polițiștilor de frontieră au fost reținuți 12 cetățeni afroasiatici și un cetățean sârb, șoferul uneia dintre mașini.
Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, totodată fiind extinse verificările și întărit dispozitivul de supraveghere pentru depistarea tuturor persoanelor implicate.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările față de cetățeanul sârb, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar față de cetățenii afroasiatici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat”, se mai arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.