Un băiat de 17 ani şi o fată de 13 ani au murit luni seara înecaţi în râul Mureş. Cei doi au fost găsiţi şi scoşi la suprafaţă după mai mult de o oră, respectiv după peste două ore, aceştia fiind căutaţi atât de către pompieri, cât şi de localnici.
Potrivit procedurilor în astfel de cazuri, au fost efectuate manevre de resuscitare, la faţa locului, acestea neavând însă, din nefericire, niciun rezultat.
Alţi trei copii, dintre care doi fraţi, care se aflau şi ei la scăldat în zona respectivă, au ajuns la spitalul din Alba Iulia. Unul dintre aceştia, o fetiţă, a fost transferat ulterior la o clinică din Cluj-Napoca.
Potrivit martorilor, fetiţa aflată în stare mai gravă ar fi ajuns la mal cu ajutorul unei căţeluşe. În ajutorul victimelor ar fi sărit şi un poliţist aflat în timpul liber, care era în zonă.