Aplicaţia este în probe şi ar putea fi extinsă la nivel naţional, dacă tinerii vor găsi parteneri care să-i ajute financiar.
Cu doar câteva zile înainte de Paşte, Facultatea de Economia şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a organizat un concurs denumit SMART INFO. Printre cele 26 de echipe participante se numără şi echipa Eduard Dimitriu-Mihai Darie, de la Liceul Teoretic „Dunărea„ din Galaţi care a uimit juriul cu o aplicaţie de comerţ electronic cu localizare prin GPS care îţi permite să găseşti cel mai apropiat magazin cu preţul cel mai mic pentru produsul dorit, potrivit Adevarul.ro.
Aplicaţia se numeşte „BE Smart” şi nu este activă deocamdată pentru că tinerii încă lucrează la baza de date.
„Aplicaţia are la bază trei programe, două în Windows, una pe Android. Într-un program magazinele mari, dar în special cele de cartier, mai mici şi mai greu de găsit, se pot loga şi pot introduce în nişte rubrici presetate preţuri pentru o gamă extrem de largă de produse. Apasă pe un buton şi totul se duce în al doilea program Windows care găzduieşte toată această bază de date. În fine, al treilea program este în Android, şi este gratuit la îndemâna utilizatorului. Acesta instalează aplicaţia şi poate căuta oricând preţul cel mai mic al unui produs. Singurul lucru pe care el trebuie să-l facă este să aleagă produsul”, ne spune Mihai Darie, unul dintre „dezvoltatorii” aplicaţiei.
În momentul în care aplicaţia arată magazinul care are cel mai mic preţ la un produs cerut de utilizator, îi deschide acestuia şi o hartă pentru a-i arăta cu precizie unde este acesta amplasat.