Doi copii cu vârste de 10 şi 11 ani, căutaţi de poliţiştii din Bucureşti după ce au fost daţi dispăruţi de bunica lor, au fost găsiţi în municipiul Constanţa.
Aceștia se află în prezent în grija unor specialişti dintr-un centru social, până când poliţiştii vor stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.
„Astăzi, Poliţia Capitalei a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că cei doi nepoţi ai săi, în vârstă de 10 şi respectiv 11 ani, au plecat de la domiciliu şi nu au mai revenit. În urma activităţilor specifice, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 1 au acţionat cu operativitate, iar la scurt timp i-au depistat pe aceştia, în municipiul Constanţa”, a transmis Poliţia Capitalei.
Copiii nu au fost victimele vreunei infracţiuni, mai precizează Poliția Capitalei.
Cei doi minori sunt în grija specialiştilor din cadrul unui centru social, până la stabilirea situaţiei de fapt şi preluarea acestora de către reprezentanţii legali, a mai anunțat Poliţia.