Sunt imaginile pe care polițiștii le analizează acum, ca să îi prindă pe indivizi. Incendiul masiv a provocat intenționat a distrus ușile de la intrarea în magazin și o parte din vitrină. Din primele cercetări ale specialiștilor, cei doi bărbați au folosit o substanță inflamabilă ca să aprindă văpaia.
Oamenii legii se ghidează după indiciile lăsate de cei doi pe rețelele sociale. În noaptea evenimentului, pe un cont anonim de Facebook, a fost postat momentul în care autorii au provocat incendiul. În imagini se vede cum unui dintre ei trece prin fața magazinului, filmează ușa pe care este lipit un abțibild cu însemnele unei firme, iar apoi, când întoarce din nou camera telefonului spre clădire, flăcările sunt deja uriașe.
Polițiștii bihoreni încearcă să dea de urma celor doi indivizi înainte ca aceștia să-și ducă amenințările la bun sfârșit.