Principalele obiective ale acestei întâlniri a celor 164 de ţări membre ale OMC sunt eliminarea subvenţiilor care facilitează pescuitul excesiv şi golirea oceanelor, ridicarea temporară a brevetelor care protejează vaccinurile anti-COVID-19, reformarea organizaţiei şi asigurarea securităţii alimentare.
Textul care vizează insecuritatea alimentară a fost aşteptat cu mult interes, deşi este vorba doar de o declaraţie ministerială. Acesta urma să fie supus unei revizuiri finale din partea şefilor de delegaţie în jurul orei 01:00 GMT.
Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a determinat privaţiuni la nivel mondial în privinţa aprovizionării cu cereale şi îngrăşăminte, precum şi creşterea preţurilor, ameninţând cu foametea milioane de persoane.
Documentul care urmează să fie adoptat subliniază importanţa de a "nu impune interdicţii sau restricţii la export" care sunt contrare regulilor OMC. Acesta solicită ca orice măsuri de urgenţă introduse pentru a aborda problemele legate de siguranţa alimentară "să fie temporare, ţintite şi transparente" şi să fie notificate OMC.
Declaraţia recunoaşte, de asemenea, că stocurile de alimente puse în aplicare de guverne pot contribui la combaterea insecurităţii alimentare, dar solicită ţărilor cu stocuri excedentare care doresc să le transfere altora să facă acest lucru în conformitate cu regulile OMC.
OMC a postat online proiectul de document final al conferinţei ministeriale. Acest text deschide calea unei reforme în vederea "îmbunătăţirii tuturor funcţiilor" organizaţiei, ale cărei reguli nu s-au schimbat de la crearea sa în 1995 şi solicită ca sistemul de soluţionare a diferendelor - Tribunalul OMC - să fie pe deplin operaţional din nou până în 2024.
Diplomaţi şi experţi consideră că OMC - unde deciziile sunt luate prin consens - s-a dovedit de ani de zile neputincioasă în a relansa negocieri de anvergură.
Organul de apel al OMC, care arbitrează disputele comerciale şi autorizează sancţiuni împotriva părţilor care încalcă regulile şi unde numirea judecătorilor este blocată de Statele Unite, nu mai este funcţional din decembrie 2019 ca urmare a numărului insuficient de magistraţi.