Marele premiu Astra Film Fest a fost câştigat de documentarul "Cabal la Kabul", realizat de jurnalistul freelancer Dan Alexe, ce surprinde Afganistanul de după talibani şi a intrat în competiţia festivalului de la Sibiu la secţiunea "Internaţional".
Premiul a fost înmânat câştigătorului în cadrul unei gale ce a avut loc sâmbătă seara la Sala Thalia din Sibiu. Filmul câştigător va fi proiectat din nou duminică seară, de la ora 19.00. Intrarea la acest film, precum şi la toate proiecţiile din ultima zi a festivalului, este liberă.
"Locuiesc de 20 de ani în Belgia şi este foarte important faptul că am primit acest premiu. 'Cabal la Kabul' este filmul în care am investit cel mai mult, mai ales în ceea ce priveşte munca mea", a povestit Dan Alexe la primirea premiului. "Am trăit la Kabul timp de trei ani, am învăţat limba localnicilor şi cred că am reuşit să devin una cu personajele filmului."
Filmările pentru documentar au început în urmă cu cinci ani, iar realizarea filmului nu a fost lipsită de peripeţii, a explicat regizorul duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.
Filmul spune povestea ultimilor doi evrei din Kabul, care sunt la cuţite şi împart în două sinagoga. Isaac Levy vinde amulete şi le citeşte de deochi soldaţilor şi femeilor sterpe. Zabulon Simantov fabrică alcool la negru şi îl vinde clienţilor lui Isaac. Totuşi, cei doi trăiesc în vrajbă, se arată în prezentarea documentarului de pe site-ul Astra Film Fest.
La secţiunea "România", un premiu a fost acordat celor două regizoare ale filmului "Stăm", Anne Schiltz şi Charlotte Gregoire, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor. Tot la secţiunea "România", un alt premiu a fost acordat pentru filmul Corinei Radu "Bar de zi şi alte povestiri".
Sursa: NewsIn