Un consilier pe probleme de control al fostului ministru al Sănătăţii, Daniela Bartoş a fost trimis în judecată astăzi de DNA, pentru luare de mită, în afacerea Steriletul, un caz intens mediatizat la vremea lui, în 2002.
Virgil Remus Baciu este în prezent vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, cu rang de secretar de stat.
Procurorii anticorupţie susţin că fostul consilier a primit, în 2002, aproape 70.000 de lei, ca să intervină astfel încât ministerul sănătăţii să cumpere 16.200 sterilete la preţuri de 30 de ori mai mari decât cele din import şi de 5 ori mai mari decât cele din farmacii.
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi prietena fostului consilier, care a întocmit, pentru banii daţi mită, un contract de asistenţă juridică în contul firmei producătoare a steriletelor.