Sute de tineri s-au înghesuit în cluburile de fițe din stațiunea Mamaia. Nici de această dată nu au ținut cont de reguli. Turiștii au uitat de pandemie, au dansat unii lângă alții și nu au purtat măști de protecție. Polițiștii și jandarmii au patrulat însă toată noaptea și au dat amenzi în valoare totală de peste 190 de mii de lei. Au fost sancționați atât patronii localurilor care au încălcat frecvent regulile, cât și turiștii.