Arătând ca o ureche ce li se atașează smartphoneurilor, Scentee este un dispozitiv menit să îmbogățească experiența utilizatorilor venind în întâmpinarea unui simț până acum ignorat, mirosul, scrie Gizmodo.com.
Scentee costă 35 de dolari și conține un cartuș cu mirosuri ce permite până la 100 de pulverizări. În prezent, există cinci arome disponibile: trandafir, lavandă, cafea, rozmarin și căpșuni.
Dispozitivul este controlat de aplicații de iOS sau Android, ce pot realiza notificări bazate pe mirosuri, în locul celor tradiționale bazate pe sunete sau vibrații.
Există și o funcție de trezire, ceea ce înseamnă că zgomotul cumplit al alarmei va putea fi înlocuit cu o mireasmă de cafea.